„Noaptea e scurtă, sunt mulți pe ea”
spunea demult bunicul, câtă dreptate avea,
„Ai cap rotund și mintea-n colțuri”, tata spunea
A sperat și încă speră să n-ajung o haimana.
Avem o groază de zicale și-o groază de zicători
De fiecare dată când le-aud parcă simt din nou fiori,
Parcă mă și văd, cum eram copil odată,
O văd din nou pe bunica cum îmi făcea ciocolată.
A trecut mult timp de-atunci și-am crescut prea repede
Țin minte când în jurul meu existau doar zâmbete
Dar lumea s-a schimbat, și eu o dată cu ea
Nici nu mai țin minte ultima zi în care n-am băut cafea.
Sânge de drac, fiert în cazanele lui Scaraoțchi
Găsisem o descriere pentru licoarea sorții
Asta e cafeaua, ce în fiecare dimineață
Îmi dă puterea s-afișez înc-un zâmbet fals pe față
Când noaptea-ți e prieten, ziua devine inamic
Abia atunci înveți că n-ai de pierdut nimic
Când începi să te simți singur, înconjurat de lume
Realizezi că-n jurul tău nu ai oameni ci doar nume
Te vezi singur, stai între oameni de beton
Țipi cât poți de tare dar auzi doar un ecou
Toți sunt ocupați, cu un mesaj pe telefon,
Nu le mai pasă că odată te considerau erou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu